Skip to content

Dumbravita - Brasov Site  Natura 2000

Home arrow Specii de pasari arrow Buhaiul de balta
Buhaiul de balta

Buhaiul de balta (Botaurus stellaris)

 
Este o specie de starc cu o lungime totala de 75 cm. Are o forma diferita de starcii cu gat lung, avand corpul voluminos si gatul gros. Penajul general este brun, cu pete negricioase in special pe gat si spate. Calota este de asemenea negricioasa. Ciocul drept si puternic are culoarea galbuie. Picioarele sunt verzui. Are zborul de regula scurt, intre suprafetele de stufaris sau alte plante de apa. Cantecul teritorial al masculului este caracteristic, de buhai si poate fi perceput mai ales primavara in intinderile de stuf unde traieste, uneori de la distante mari: 2-4 km. Intai se aude de aproape o aspiratie, apoi sunetul inabusit de buhai. Are obiceiul de a ramane nemiscat camuflat in stufaris, confundandu-se cu acesta. Se hraneste cu diverse organisme acvatice pe care le pescuieste din vegetatie. Este o pasare de balta ce prefera pentru cuibarit stufarisul compact de mari intinderi, fiind destul de rar si punctiform intalnit in tara. Are o raspandire mai mare in sudul si estul Romaniei, mai ales in Delta Dunarii. De regula migreaza toamna si revine pentru cuibarit prin luna martie, dar unele exemplare pot ramane si peste iarna in locurile in care au hrana accesibila.